Tarta cu crema de lapte si fructe

Se pune faina, zaharul, praful de sare si untul rece in vasul unui robot de bucatarie. Se mixeaza cateva secunde, pana se obtine un aluat nisipos, dupa care se adauga galbenusurile si apa. Se mixeaza impreuna pana aluatul incepe sa se lege. Din aluatul obtinut se formeaza o “bila”, se pune in folie alimentara si se da la frigider pentru 60 de minute.
Dupa cele 60 de minute, se scoate aluatul pe blatul de lucru tapetat cu faina si se intinde cu ajutorul sucitorului. Se ruleaza apoi pe sucitor si se transfera in forma de copt(eu am folosit forma cu diametrul de 28 cm). Se indeparteaza excesul de aluat de pe marginea formei, se inteapa cu ajutorul unei furculite din loc in loc, si se introduce in cuptorul preincalizt la 180 grade C. pentru 25-30 de minute, pana se rumeneste usor.
Intre timp se pregateste crema de lapte.
Se pune laptele la foc cu zaharul, vanilia si amidonul cernut. Se amesteca continuu, cu ajutorul un tel, pana se ingroasa compozitia si se obtine o crema de consistenta unei budinci. Se acopera cu folie alimentara si se lasa la racit.
Se scoate tarta din forma, cu grija sa nu se rupa, se pune crema de lapte si se decoreaza cu fructe.
Se da la frigider pana urmeaza sa fie servita.
Recunosc, am incercat multe vaiante de tarte, insa asta este cu siguranta preferata mea de pana acum. Sper sa va placa si voua:) Un desert tare delicios si light, ideal pentru zilele de vara!
Pofta buna!